Ne dorim să fim alături de autoarea cărții „Viața e simplă. Noi o complicăm.”
Sunt oameni care nu doar te inspiră, ci îți luminează efectiv drumul. Pentru mine, acel om este autoarea cărții „Viața e simplă. Noi o complicăm.” — o carte scrisă pentru toată lumea, pentru oricine simte că a complicat, la un moment dat, ceva ce ar fi trebuit să fie atat de simplu.
Drumul meu spre parfumuri naturale create din uleiurile esențiale
Nu aș fi ajuns unde sunt azi, cu Ivona Fata Levantică, fără ea. A fost persoana care mi-a deschis, cu adevărat, drumul spre lumea uleiurilor esențiale — nu doar cu informații, ci cu răbdare și cu o dorință sinceră de ama sustine. M-a susținut necondiționat, fără să aștepte nimic în schimb, exact așa cum înveți, în timp, că ar trebui să arate o relație frumoasă între oameni.
Fiecare bijuaromă pe care o creez azi, cu uleiuri naturale și cu grijă pentru detalii, fiecare parfum natural poartă puțin din tot ce am învățat de la ea.

De ce vreau să fiu alături de ea cu tot sufletul la acest eveniment
Lansarea acestei cărți nu e pentru mine doar un eveniment editorial — e o ocazie să fiu alături de omul minunat care m-a ajutat să cresc, într-un moment important din viața. Mi-aș dori enorm să fiu acolo, nu ca simplă invitată, ci ca cineva care știe cât de mult a contat sprijinul ei, tăcut și constant, de-a lungul timpului.
Cartea vorbește despre cum, de multe ori, complicăm singuri lucruri care sunt, în esență, simple. Iar povestea mea cu ea este dovada vie a acestui adevăr: uneori, tot ce ai nevoie e un om care crede în tine necondiționat, ca restul să curgă natural.
Multumesc ca drumurile si sufletele noastre s-au intalnit si pentru tot ce mi-a dăruit neconditionat.
Aici aveti link pentru inscriere la evenimentul de lansare: https://forms.gle/pZKtFu7fHkrm53fWA
Aici este evenimentul https://www.facebook.com/groups/491399312656854/permalink/1384606046669505/

